Venirea la putere a lui Antonescu

În septembrie 1940, Ion Antonescu a fost numit prin Decret Regal de Carol al II-lea prim-ministru, însărcinat cu formarea unui guvern de uniune națională. Generalul Antonescu le-a propus țărăniștilor și liberalilor să colaboreze la guvernare însă aceștia au refuzat. După abdicarea lui Carol al II-lea, la cererea lui Antonescu, cele două partide au refuzat în continuare să se implice în mod direct prin liderii lor, desemnând doar niște „specialiști” din rândurile propriilor membri, pentru a „sfătui” guvernul format de Antonescu. În urma refuzului celor două partide istorice de a intra la guvernare,  Ion Antonescu a format guvernul din apropiați ai săi, militari și civili, și din legionari conduși în acel moment de Horia Sima, la care s-au adăugat și consilierii desemnați de celelalte partide politice. Prin decretul semnat de către regele Mihai I, România a fost declarată „Stat Național Legionar”.
Ca urmare a politicii antilegionare din timpul dictaturii lui Carol al II-lea, Garda de Fier a ajuns la guvernare fără o seamă de lideri importanți care fuseseră eliminați și fizic la ordinul regelui. Violența membrilor Mișcării Legionare era întețită de un sentiment de răzbunare împotriva tuturor partizanilor "carliști" sau a regimului parlamentar anterior, astfel că în momentul dezgropării lui Codreanu, mai mult de 60 de foști demnitari antebelici au fost uciși în închisoarea de la Jilava pe 27 noiembrie 1940, în timp ce își așteptau deciziile judecătorești pentru implicarea în asasinarea lui Codreanu. Pe lângă aceștia, au fost asasinați în apropierea Ploieștiului istoricul și fostul prim-ministru Nicolae Iorga și economistul Virgil Madgearu, de asemenea un fost ministru, considerați de Mișcarea Legionară ca "autorii morali" ai eliminării lui Codreanu.
Guvernarea legionară a redresat economia statului (înregistrându-se la sfârșitul anului 1940 un excedent bugetar consistent) prin metode similare cu cele ce vor fi folosite de comuniști șase ani mai târziu: confiscarea averilor unor societăți, bănci (îndeosebi cu acționari evrei) și foști demnitari din epoca parlamentară.
Coabitarea Gărzii cu Ion Antonescu a fost conflictuală. Socotind legionarii fanatici, mult prea violenți fără discriminare și incontrolabili, Ion Antonescu a încercat îndepărtarea Gărzii de Fier de la guvernare ceea ce a produs Rebeliunea Legionară, prin care Mișcarea legionară a încercat să-l înlăture pe Antonescu de la putere, câștigând simpatiile ofițerilor armatei, studențimei și muncitorimii. Dar în mare majoritate aceștia au luat partea mareșalului, astfel că în patru zile, Antonescu a înăbușit revolta legionară și a exclus Garda de Fier din guvern. Horia Sima și aproximativ 700 de demnitari legionari s-au refugiat în Germani, alții circa 8000 fiind internați în lagăre^.