Adevărul despre prizonierii români din Uniunea Sovietică

 

Începem să aflăm adevărul despre cele întâmplate cu prizonierii români din Uniunea Sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Laurenţiu Constantiniu, Ilie Schipor, Vitalie Văratec, Vladimir Ivanovici Korotaev şi Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov au editat volumul de documente „Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956”, Monitorul Oficial 2013. Cartea a fost lansată de Ministerul Afacerilor Externe (detalii aici) şi nu pot să vă spun unde se găseşte de cumpărat. Am ales câteva detalii din acest volum.

Arhivele sovietice ne spun că au fost înregistraţi pe tot parcursul războiului 187.367 prizonieri români dintre care 132.755 au fost eliberaţi, iar 54.602 au decedat (o rată a mortalităţii de 29,1%). Aceleaşi arhive, în documente diferite, susţin că între anii 1941-1945 trupele sovietice au capturat 236.420 militari români. Diferenţa de 49.053 persoane poate fi explicată prin sistemul defectuos de înregistrare a prizonierilor practicat de sovietici, dar şi prin faptul că prizonierii erau înregistraţi abia la sosirea lor în lagăre – iar mulţi din ei mureau pe drum. Pe de altă parte, arhivele militare româneşti au înregistrat cifra de 367.976 militari dispăruţi (alături de 92.620 morţi şi 333.966 răniţi). De exemplu, în lagărul 165 de la Taliţî regiunea Ivanovo au fost trimişi între 23 decembrie 1942 şi 20 ianuarie 1943 un număr de 8.759 militari români, dintre care 2.259 au murit pe drum.

Cât despre condiţiile de viaţă din lagărele de prizonieri să-i dăm cuvântul soldatului sovietic Fiodor Ilici Socikov din corpul de pază al lagărului nr. 93 de la Tiumen:

Am observat că prizonierul de război Eftilei Cauneac a strâns ceva iarbă crescută pe marginea plutei şi a început s-o mănânce. L-am avertizat cu voce tare de pe mal să nu mănânce iarbă, dar el a continuat în pofida interdicţiei mele categorice. I-am ordonat să revină pe mal şi, în momentul când a ajuns la mal am observat că din gură îi curgeau spume, era cuprins de o moleşeală totală, iar apoi au început convulsiile. În această stare a fost trimis la serviciul sanitar pentru a i se acorda asistenţă medicală.

Între 18 septembrie şi 21 octombrie 1943 un număr de 13 prizonieri români din lagărul 93 de la Tiumen au consumat plante sălbatice, 8 dintre ei au murit intoxicaţi, 5 au fost salvaţi. Bineînţeles că de foame au mâncat cicuta virosa (o muşcătură din rădăcina acestei plante ucide un om într-o oră) nu doar ca să le facă în ciudă gardienilor sovietici.