Anii dinaintea războiului

Până în 1938, forma de guvernământ română a fost acea de monarhie constituțională parlamentară. Principalele partide erau Partidul Naținal Țărănesc, Partidul Național Liberal, Partidul Național Creștin, „Frontul Român” și alte grupări mai mici dar mai radicale, care nu șovăiau să folosească violența și luptau împotriva democrației parlamentare : "legionarii” și comuniștii. Tulburările politice și economice din perioada următoare Primul Război Mondial favorizau dezordinea politică, precum și aceste grupări radicale. Dezordinea politică din România anilor 1928-1938 s-a exprimat prin schimbarea a 25 de guverne într-un deceniu.Constituția din 1923 îi dădea regelui posibilitatea de a dizolva parlamentul și de a organiza alegeri acesteia.

Dictatura regală a lui Carol al II-lea a fost instaurată ca o reacție în fața acestor tulburări, la 11 februarie 1938, prin instalarea unui guvern condus de patriarhul Miron Cristea. Constituția a fost abrogată și înlocuită cu una nouă intrată în vigoare la 27 februarie, prin care toate puterile erau concentrate în mâna regelui, iar parlamentul avea doar rolul de instituție auxiliară legislativă. Printr-un decret lege, toate partidele politice parlamentare au fost regrupate într-un Front al Renașterii Naționale, din care legionarii și comuniștii erau excluși. S-a format și un consiliu de coroană, care avea însă un caracter consultativ. În același timp cu măsurile luate pentru instaurarea și consolidarea dictaturii regale au fost arestați și o serie de lideri legionari, dintre care mai apoi, 13 au fost executați din ordinul regelui la 30 noiembrie 1938. Printre aceștia s-a aflat și șeful legionarilor Corneliu Zelea Codreanu.
O dată cu declanșarea războiului și cu prăbușirea Franței care garantase frontierele României prin convenția de la 23 august 1939, integritatea regatului României era pusă în primejdie din exterior de revendicările sovietice, ungare și bulgare, susținute de Germania și Italia, și din interior de mișcările naționaliste ale minorităților conlocuitoare și de grupările politice extremiste printre care partidul nazist Grupul Etnic German din România, condus de Andreas Schmidt. Carol al II-le formează atunci, la 22 iunie 1940 Partidul Națiunii, un partid unic în fruntea căruia se așază el însuși. Acest regim politic, dictatorial, antifascist și anticomunist, naționalist și creștin, este denumit carlist. Durata sa va fi scurtă, sub patru luni : nici tulburările și asasinatele politice nu încetează (dimpotrivă), nici integritatea teritorială nu este păstrată (prin tratatul Hitler-Stalin, Tratatul de la Craiova și Dictatul de la Viena România pierde peste o treime din teritoriu și peste un sfert din populație). Criza regimului "carlist" se încheie prin abdicarea regelui la 6 septembrie 1940.