Mărturii ale veteranilor de război

Căpitan (r) Petre D. Sandovici, pe front sublocotenent, comandant de pluton în Regimentul 39 infanterie din Divizia 14 infanterie:

Am participat în cadrul Regimentului 39 infanterie la luptele de apărare de pe valea Răutului, în perioada 12-18 iulie 1941, cănd Divizia 14 infanterie, căreia regimentul nostru îi era subordonat, asigura flancul drept al Corpului 30 armată german, ce ajunsese pe Nistru şi se pregătea să-l forţeze.
În această perioadă inamicul a atacat de câteva ori atât în sectorul regimentului nostru cât şi în Regimentul 13 infanterie de la stânga noastră, fără a reuşi să ne străpungă frontul. Primind noi întăriri, la 17 iulie sovieticii au executat un nou atac, mai puternic şi mai periculos decât toate celelalte executate în zilele precedente. Mă găseam instalat cu plutonul de mitraliere pe o înălţime denumită „Bortoasa”, situată pe malul drept al Răutului, în zona de sud-vest de satul Gândeşti (astăzi Ghindeşti).
După o puternică pregătire de artilerie, inamicul a atacat în forţă la batalionul 3 infanterie făcând o breşă largă în dispozitivul de apărare al acestuia, pe unde s-a infiltrat şi a căzut în flancul drept al batalionului 2, exact pe direcţia unde mă găseam instatlat cu plutonul meu de mitraliere. În sprijinul nostru au intervenit şi câteva avioane de bombardament în picaj germane, dar situaţia devenea extrem de periculoasă, sovieticii ameninţând să întoarcă flancul de sud al Diviziei 14 infanterie.
În acele momente grele căpitanul Mihai Tacu, comandantul companiei de puşcaşi pe care o sprijineam, a căzut rănit în piept de un glonţ. L-am evacuat cu mare greutate, sub focul puternic al inamicului, pus pe o pătură târâtă de doi ostaşi şi am luat comanda companiei lui.
-          Domnule sublocotenet – mi-a strigat un soldat de la mitraliera din dreapta – domnul sergent a fost rănit (trăgătorul de la mitralieră).
-          Staţi pe loc că vin la voi – le-am strigat.
Din câteva salturi am ajuns la grupa lor, am ordonat să fie pansat şi evacuat sergentul rănit şi am trecut personal la mitralieră pentru a executa un foc ucigător asupra inamicului ce înainta în flancul nostru.
La un moment dat am simţit o izbitură puternică şi am fost aruncat peste cap, dar am putut să mă târăsc din nou până la mitralieră şi să continui focul. Ce se întâmplase? Inamicul a capturat de la ai noştri un tun, care sprijinea prin trageri directe compania de puşcaşi, a întors tunul spre mitraliera care-l ţinea pe loc şi a tras o lovitură spre noi. Norocul meu a fost că proiectilul nu avea focosul montat şi nu am fost lovit în plin, căci în caz contrar s-ar fi ales praful de mine. Am aflat mai târziu cu mâhnire că doi din servanţii tunului, ambii din Dolheşti, de unde eram şi eu, au fost ucişi în această luptă: soldaţii Mihai Irimescu şi Dumitru Albu. Eu am fost doar rănit, suferind o ruptură serioasă a bicepsului. Dar inamicul a fost oprit.
Eforturile noastre nu au fost zadarnice, inamicul deşi a introdus numeroase forţe în luptă şi a fost puternic sprijinit de artilerie şi aruncătoare, nu a putut să ne clintească de pe poziţie.
Pentru bravura, priceperea şi dârzenia cu care au luptat în această zi (17 iulie 1941), numeroşi ofiţeri şi ostaşi ai regimentului nostru au fost decoraţi. Căpitanul Mihai Tatu a fost distins cu Ordinul „Mihai Viteazul”, iar eu am primit Ordinul „Coroana României” clasa a V-a cu spade şi panglică de Virtute Militară.


Sergent (r) Ştefan Manolache, pe front sergent comandant de grupă mitraliere în Regimentul 6 vânători din Divizia 14 infanterie:
Am participat cu Regimentul 6 vânători la toate luptele pe care acestă unitate le-a purtat în Basarabia împotriva trupelor sovietice. Aveam gradul de sergent şi comandam o grupă de mitraliere.
Din toate dramele petrecute pe front, cea care m-a impresionat cel mai mult s-a petrecul la sfârşitul lunii iulie în preajma satului Mateuţi.
După ce în perioda 11-18 iulie 1941 regimentul nostru a dus lipte grele cu inamicul pe valea râului Răut, în zona 30 km este de Bălţi, respingând toate atacurile acestuia, puternic sprijinite de artilerie şi de aviaţie, am trecut noi la atac şi am alungat inamicul spre Nistru.
După trei zile de urmărire inamicul înfrânt a dispărut din faţa noastră, astfel că regimentul a continuat înaintarea, cu avangarda în faţă, fără a mai fi în contact cu acesta. În capul regimentului, după avangardă, urma compania 1 puşcaşi care era întărită cu un pluton de mitraliere din care făceam parte şi eu. Atunci când compannia trecuse aproape în întregime peste rambleul căii ferate Bălţi, Râbniţa, la imediat sud de satul Mateuţi, asupra ambelor flancuri ale acestei subunităţi s-a declanşat un foc năprasnic de arme automate care a provocat numeroase victime.
Faţă de cele petrecute, comandantul regimentului, colonelul Mateeş, a ordonat să se încercuiască zona din apropierea localităţii pe unde trecuse coloana, pentru capturarea inamicului care declanşase focul. Au fost capturaţi peste 900 de civili, de naţionalitate evrei. Din cercetările făcute a rezultat că trupele sovietice nu au permis acestor evrei să treacă la est de Nistru şi le-a spus: „Dacă vă trebuie Basarabia, s-o apăraţi”, i-a înarmat, le-a dat această misiune şi ei, au acţionat. Toţi aceşti prizonieri au fost predaţi armatei germane (la acea dată Divizia 14 infanterie din care făcea parte regimentul nostru era subordonată Armatei 11 germane – n.n.).
În faţa satului Mateuţi s-a amenajat un cimitir în care au fost înhumaţi luptătorii companiei 1 a regimentului 6 vânători omorâţi în înprejurări arătate.
Acest atac mişelesc a atras ura asupra populaţiei evreieşti, întrucât şi la retragerea armatei române din Basarabia, în anul 1940, unii evrei au tras asupra ostaşilor noştri.

Scrisori de război Căpitan P. Către maiorul G.F.: Am plecat cu piciorele frânte de gloanţele duşmane în ziua satanică de 13. Poate aţi fost informat că după ce am pus să tragă mitraliera, am luat-o şi în fruntea ostaşilor din compania a 2-a, am izbutit să-i aduc până la cota 284, unde gloanţele mi-au tăiat elanul, distrugându-mi piciorele. Am plecat cu regretul că nu v-am văzut la plecare, să vă împărtăşesc bucuria că am fost vrednic să-mi fac datoria în fruntea unei companii în linia întâi. Aştept ziua vindecării pentru a fi din nou alături de Dvs. Şi de dragii mei subalterni şi ostaşi, cărora le urez noroc şi sănătate. Eu am gloanţe în gamba dreaptă, iar la laba stângă unul cu fractura oaselor…

Locot. V.F. către colonelul G.S.: Mult stimate domnule colonel…Sunt rănit la braţul drept de glonţ de armă. Osul a fost sfărâmat în ţăndări…Nervul radial al mâinii drepte fiind atins, nu mă pot folosi deloc de dânsa…Regret foarte mult că a trebuit să părăsesc, după un timp destul de scurt, unitatea de care mă simt atât de legat…Voi fi fericit dacă, după vindecare, tot în regimentul Dvs., unde am primit botezul focului, am să fiu chemat la datorie… Subloc. I.R.către căpitanul T.L.: …Sergenţii noştri aşa de buni, ce acte de bravură au mai făcut? Oh, ce greu e să fii departe de cei dragi! Stau în spital. Mâna stângă nu vrea să-şi revină. Paralizată. Nervul radial atins. Mi-e greu, dar sunt mândru. E prea mică jertfa mea pentru ţară, în raport cu a altora. Aş vrea să revin cât mai curând lângă Dvs., la tunurile mele dragi. Fără muzica lor nu ştiu să trăiesc…

Sublocot. C.P. către d-ra „X” din Galaţi: …Am fost primul ofiţer din regimentul nostru, care am mers la Nistru…Nu-mi venea să cred ochilor că în faţa mea este Nistrul…Aici pe malul Nistrului răsună pe ţarinele mânoase cântece curat româneşti şi o limbă moldovenească mai frumoasă decât cea de pe la noi…E jale multă pe biata lume de aici, dar şi bucurie multă… Sergent voluntar t.r. M.L.M., către părinţii lui la Bucureşti: Dragii mei…localitatea unde sunt nu pot să v-o spun, dar să ştiţi că, Dumnezeu ajutând, are să fie bine. Mergem să-l dăm peste cap pe Stalin. Nici nu pot să vă descriu ce mare emoţie am avut când am trecut Prutul şi apoi Nistrul… Soldatul C.N., către ai lui din com. Polovraci, Gorj: Iubiţii mei părinţi şi soţie…Faceţi şi Dvs ce-ţi putea, că trebuie să fie şi această răsuflare a poporului nostru, ca să ne dezrobim iar fraţii noştri care au pătimit, subjugaţi aproape un an de zile…