Mărturii ale veteranilor de război

Căpitan (r) Petre D. Sandovici, pe front sublocotenent, comandant de pluton în Regimentul 39 infanterie din Divizia 14 infanterie:

Am participat în cadrul Regimentului 39 infanterie la luptele de apărare de pe valea Răutului, în perioada 12-18 iulie 1941, cănd Divizia 14 infanterie, căreia regimentul nostru îi era subordonat, asigura flancul drept al Corpului 30 armată german, ce ajunsese pe Nistru şi se pregătea să-l forţeze.
În această perioadă inamicul a atacat de câteva ori atât în sectorul regimentului nostru cât şi în Regimentul 13 infanterie de la stânga noastră, fără a reuşi să ne străpungă frontul. Primind noi întăriri, la 17 iulie sovieticii au executat un nou atac, mai puternic şi mai periculos decât toate celelalte executate în zilele precedente. Mă găseam instalat cu plutonul de mitraliere pe o înălţime denumită „Bortoasa”, situată pe malul drept al Răutului, în zona de sud-vest de satul Gândeşti (astăzi Ghindeşti).
După o puternică pregătire de artilerie, inamicul a atacat în forţă la batalionul 3 infanterie făcând o breşă largă în dispozitivul de apărare al acestuia, pe unde s-a infiltrat şi a căzut în flancul drept al batalionului 2, exact pe direcţia unde mă găseam instatlat cu plutonul meu de mitraliere. În sprijinul nostru au intervenit şi câteva avioane de bombardament în picaj germane, dar situaţia devenea extrem de periculoasă, sovieticii ameninţând să întoarcă flancul de sud al Diviziei 14 infanterie.
În acele momente grele căpitanul Mihai Tacu, comandantul companiei de puşcaşi pe care o sprijineam, a căzut rănit în piept de un glonţ. L-am evacuat cu mare greutate, sub focul puternic al inamicului, pus pe o pătură târâtă de doi ostaşi şi am luat comanda companiei lui.
-          Domnule sublocotenet – mi-a strigat un soldat de la mitraliera din dreapta – domnul sergent a fost rănit (trăgătorul de la mitralieră).
-          Staţi pe loc că vin la voi – le-am strigat.
Din câteva salturi am ajuns la grupa lor, am ordonat să fie pansat şi evacuat sergentul rănit şi am trecut personal la mitralieră pentru a executa un foc ucigător asupra inamicului ce înainta în flancul nostru.
La un moment dat am simţit o izbitură puternică şi am fost aruncat peste cap, dar am putut să mă târăsc din nou până la mitralieră şi să continui focul. Ce se întâmplase? Inamicul a capturat de la ai noştri un tun, care sprijinea prin trageri directe compania de puşcaşi, a întors tunul spre mitraliera care-l ţinea pe loc şi a tras o lovitură spre noi. Norocul meu a fost că proiectilul nu avea focosul montat şi nu am fost lovit în plin, căci în caz contrar s-ar fi ales praful de mine. Am aflat mai târziu cu mâhnire că doi din servanţii tunului, ambii din Dolheşti, de unde eram şi eu, au fost ucişi în această luptă: soldaţii Mihai Irimescu şi Dumitru Albu. Eu am fost doar rănit, suferind o ruptură serioasă a bicepsului. Dar inamicul a fost oprit.
Eforturile noastre nu au fost zadarnice, inamicul deşi a introdus numeroase forţe în luptă şi a fost puternic sprijinit de artilerie şi aruncătoare, nu a putut să ne clintească de pe poziţie.
Pentru bravura, priceperea şi dârzenia cu care au luptat în această zi (17 iulie 1941), numeroşi ofiţeri şi ostaşi ai regimentului nostru au fost decoraţi. Căpitanul Mihai Tatu a fost distins cu Ordinul „Mihai Viteazul”, iar eu am primit Ordinul „Coroana României” clasa a V-a cu spade şi panglică de Virtute Militară.


Sergent (r) Ştefan Manolache, pe front sergent comandant de grupă mitraliere în Regimentul 6 vânători din Divizia 14 infanterie:
Am participat cu Regimentul 6 vânători la toate luptele pe care acestă unitate le-a purtat în Basarabia împotriva trupelor sovietice. Aveam gradul de sergent şi comandam o grupă de mitraliere.
Din toate dramele petrecute pe front, cea care m-a impresionat cel mai mult s-a petrecul la sfârşitul lunii iulie în preajma satului Mateuţi.
După ce în perioda 11-18 iulie 1941 regimentul nostru a dus lipte grele cu inamicul pe valea râului Răut, în zona 30 km este de Bălţi, respingând toate atacurile acestuia, puternic sprijinite de artilerie şi de aviaţie, am trecut noi la atac şi am alungat inamicul spre Nistru.
După trei zile de urmărire inamicul înfrânt a dispărut din faţa noastră, astfel că regimentul a continuat înaintarea, cu avangarda în faţă, fără a mai fi în contact cu acesta. În capul regimentului, după avangardă, urma compania 1 puşcaşi care era întărită cu un pluton de mitraliere din care făceam parte şi eu. Atunci când compannia trecuse aproape în întregime peste rambleul căii ferate Bălţi, Râbniţa, la imediat sud de satul Mateuţi, asupra ambelor flancuri ale acestei subunităţi s-a declanşat un foc năprasnic de arme automate care a provocat numeroase victime.
Faţă de cele petrecute, comandantul regimentului, colonelul Mateeş, a ordonat să se încercuiască zona din apropierea localităţii pe unde trecuse coloana, pentru capturarea inamicului care declanşase focul. Au fost capturaţi peste 900 de civili, de naţionalitate evrei. Din cercetările făcute a rezultat că trupele sovietice nu au permis acestor evrei să treacă la est de Nistru şi le-a spus: „Dacă vă trebuie Basarabia, s-o apăraţi”, i-a înarmat, le-a dat această misiune şi ei, au acţionat. Toţi aceşti prizonieri au fost predaţi armatei germane (la acea dată Divizia 14 infanterie din care făcea parte regimentul nostru era subordonată Armatei 11 germane – n.n.).
În faţa satului Mateuţi s-a amenajat un cimitir în care au fost înhumaţi luptătorii companiei 1 a regimentului 6 vânători omorâţi în înprejurări arătate.
Acest atac mişelesc a atras ura asupra populaţiei evreieşti, întrucât şi la retragerea armatei române din Basarabia, în anul 1940, unii evrei au tras asupra ostaşilor noştri.

Scrisori de război Căpitan P. Către maiorul G.F.: Am plecat cu piciorele frânte de gloanţele duşmane în ziua satanică de 13. Poate aţi fost informat că după ce am pus să tragă mitraliera, am luat-o şi în fruntea ostaşilor din compania a 2-a, am izbutit să-i aduc până la cota 284, unde gloanţele mi-au tăiat elanul, distrugându-mi piciorele. Am plecat cu regretul că nu v-am văzut la plecare, să vă împărtăşesc bucuria că am fost vrednic să-mi fac datoria în fruntea unei companii în linia întâi. Aştept ziua vindecării pentru a fi din nou alături de Dvs. Şi de dragii mei subalterni şi ostaşi, cărora le urez noroc şi sănătate. Eu am gloanţe în gamba dreaptă, iar la laba stângă unul cu fractura oaselor…

Locot. V.F. către colonelul G.S.: Mult stimate domnule colonel…Sunt rănit la braţul drept de glonţ de armă. Osul a fost sfărâmat în ţăndări…Nervul radial al mâinii drepte fiind atins, nu mă pot folosi deloc de dânsa…Regret foarte mult că a trebuit să părăsesc, după un timp destul de scurt, unitatea de care mă simt atât de legat…Voi fi fericit dacă, după vindecare, tot în regimentul Dvs., unde am primit botezul focului, am să fiu chemat la datorie… Subloc. I.R.către căpitanul T.L.: …Sergenţii noştri aşa de buni, ce acte de bravură au mai făcut? Oh, ce greu e să fii departe de cei dragi! Stau în spital. Mâna stângă nu vrea să-şi revină. Paralizată. Nervul radial atins. Mi-e greu, dar sunt mândru. E prea mică jertfa mea pentru ţară, în raport cu a altora. Aş vrea să revin cât mai curând lângă Dvs., la tunurile mele dragi. Fără muzica lor nu ştiu să trăiesc…

Sublocot. C.P. către d-ra „X” din Galaţi: …Am fost primul ofiţer din regimentul nostru, care am mers la Nistru…Nu-mi venea să cred ochilor că în faţa mea este Nistrul…Aici pe malul Nistrului răsună pe ţarinele mânoase cântece curat româneşti şi o limbă moldovenească mai frumoasă decât cea de pe la noi…E jale multă pe biata lume de aici, dar şi bucurie multă… Sergent voluntar t.r. M.L.M., către părinţii lui la Bucureşti: Dragii mei…localitatea unde sunt nu pot să v-o spun, dar să ştiţi că, Dumnezeu ajutând, are să fie bine. Mergem să-l dăm peste cap pe Stalin. Nici nu pot să vă descriu ce mare emoţie am avut când am trecut Prutul şi apoi Nistrul… Soldatul C.N., către ai lui din com. Polovraci, Gorj: Iubiţii mei părinţi şi soţie…Faceţi şi Dvs ce-ţi putea, că trebuie să fie şi această răsuflare a poporului nostru, ca să ne dezrobim iar fraţii noştri care au pătimit, subjugaţi aproape un an de zile…

  

Galerie cu fotografii de pe frontul de Est (1941-1944)

Obuzier Schneider md.1917, cal.155 mm, remorcat de autotractor Skoda, in mars spre Krasnodar, august 1942

Un tun Vickers/Resita de 75 mm langa Tohan in mai 1943. Teava este pictata in culori de camuflaj, un procedeu rar in armata romana in timpul razboiului

Un tun Rheinmetall model1936 de calibrul 37 mm langa Brasov

 

Un proiector langa Brasov in octombrie 1943

O baterie Rheinmetall de 37 mm in Batalia de la Odessa

 

Servanti ai unei baterii AA in Basarabia in 1941. Se observa castile Adrian model 1916 folosite de trupele din a doua linie

Regele Mihai I si gen. de armata Ion Antonescu in timpul unei inspectii pe front, iulie 1941

Generalul Ion Antonescu, impreuna cu Mihai Antonescu (stanga) si ofiteri, in timpul unei slujbe religioase. Antonescu poarta Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a

Un Potez 633B2 din Escadrila 74 la Cotul Donului, pe 14 noiembrie 1942

IAR-80B din Grupul 6 Vanatoare pe Popesti-Leordeni in noiembrie 1943

 

O formatie de Bf-109G din Escadrila 53, pregatindu-se de decolare; se observa emblema unitatii, Mickey Mouse calare cu lancea in mana

Efecte ale unui bombardament USAAF asupra Ploiestiului

Un IAR-39 din Escadrila 17

 

Un tun Schneider model 1936 de calibrul 105 mm, tractat de un camion Skoda 6STP6L, apartinand unui regiment de artilerie grea motorizat

Ofiteri ai Batalionului 15 din Divizia 2 Munte, in 1942.

 

 Elemente ale Diviziei 1 Blindate in apropierea Chisinaului. Pe mana stanga a ofiterului din masina de comandament se observa brasarda alba, pe care o purtau soldatii romani pentru a evita sa fie confundati cu sovieticii

 

Cavalerie romaneasca in Cernauti

 

Prizonieri sovietici escortati de soldati romani. Se observa brasardele albe de pe bratul stang pentru a nu fi confundati de germani cu inamicul.

 

Cavalerie marsaluind spre front, in Basarabia. Se observa sabiile, pe care cavaleristii romani le au agatate de sa

Tarani romani intampinand trupele romane in Basarabia

 

Baterie de artilerie grea sovietica capturata in centrul Chinaului de Compania 3 Care de Lupta

 

Infanterie romana ataca sub fumigene

 

Motociclist roman in repaus. Se observa brasarda alba de pe brat, purtata pentru a nu fi confundat de aliatii germani cu un soldat sovietic

Soldati romani tragand cu un aruncator de mine de 60 mm

Tun anticar Breda pe tarmul Marii Azov. Iunie 1942

Mitraliere capturate de la trupele sovietice

 

Infanterie romana avanseaza printr-un teren mlastinos. Soldatul din prim plan cara o pusca-mitraliera ZB 30

Cercetasi dintr-o unitate de cavalerie motorizata, pregatindu-se de masa

Regiment de cavalerie pregatindu-se de inspectie pe front.

 

Cimitir militar la Dalnik.

Soldati romani care iau parte la parastasul camarazilor lor cazuti 

Generalii Dragalina (stanga) si Avramescu (dreapta) la vanatoare

 

Generalul Avramescu, comandantul Corpului de Munte, trece in revista trupele. Se observa tinuta specifica a vanatorilor de munte

Pod peste Nistru, construit de pontonierii romani in 1941

Tun de munte executand foc

 

Observatori de artilerie

Militari din Regimentul 2 graniceri in mars la Kapalieva (est Odessa), 18 august 1941.

Ostasi romani si germani avansand in Basarabia, iulie 1941.

Infaterist in uniforma de campanie din 1941

Pluton de infanterie in 1941, cu o saptamana inainte de plecarea pe front. Unul din soldati tine o pusca mitraliera ZB-30 fara incarcator

Masa trupei la Cotul Donului, octombrie 1942

Militari romani cazuti in luptele pentru cucerirea Odesei, 15 octombrie 1941

 Generalul Pantazi inspectand Escadronul 5 mecanizat al Diviziei 8 cavalerie in Crimeea, la 8 august 1942

Tancuri R-35 din Regimentul 2 care de lupta, Bucuresti, 1940

                       Ofiteri ai Regimentului 3 Graniceri ucisi in timpul luptelor de la Odesa

Vanatori de munte cu o pusca mitraliera ZB-30 in Muntii Iaila

Atrocităţile sovietice în Basarabia şi Bucovina de Nord din iunie 1940

La începutul anului 1940 regele Carol al II-lea le promitea basarabenilor că nu îi va abandona în faţa sovieticilor. Însă regimul de corupţie care domnea în România a lăsat armata fără armament, iar sistemele de alianţe care garantau graniţele României dispăruseră de mult. Pe 28 iunie 1940 România a cedat Basarabia fără luptă. În rândurile de mai jos puteţi citi un raport al Serviciului Secret de Informaţii care sintetiza dezastrul retragerii armatei şi autorităţilor române din Basarabia. Până la urmă a fost un rezultat de neevitat al corupţiei.

Raportul Serviciului Secret de Informaţii despre retragerea din Basarabia

Prin ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 şi acceptat de guvernul român la 27 iunie 1940, cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord urma să se facă cu respectarea următoarelor clauze:

Clauzele ultimatului

1. În termen de patru zile, cu începere dela 28 iunie 1940, orele 14, teritoriul Basarabiei şi Bucovinei de Nord va fi evacuat de trupele şi autorităţile române.

2. Pe de altă parte, în mod succesiv, acelaşi teritoriu va fi luat în stăpânire de forţele Armatei Roşii.

3. La 28 iunie 1940, forţele Armatei Roşii vor ocupa punctele Chişinău, Cernăuţi şi Cetatea Albă.

4. Autorităţile vor trebui să predea în perfectă stare şi în întregime: căile ferate, depozitele de orice fel, întreprinderile industriale, etc..

5. Se va constitui o comisie mixtă plenipotenţiară, care va reglementa formalităţile predării.

Evacuarea a început în ziua de 28 iunie 1940, orele 14.

Comportarea trupelor şi autorităţilor române

Trupele şi autorităţile române au căutat să respecte întocmai aceste clauze, luând toate măsurile în consecinţă; cunoscându-se însă că evacuarea în acest termen nu se va putea realiza complect, s-a cerut o prelungire de două zile, cu respectarea clauzelor iniţiale, ceea ce a şi fost acceptat de guvernul sovietic.

A. Comportarea sovietelor în timpul retragerii armatei şi autorităţilor române

Comportarea guvernului sovietic

Guvernul sovietic nu a respectat clauzele ultimatumului, considerându-le ca pe nişte noţiuni sterile pentru opinia publică internaţională, deoarece cuvântul de ordine dat şi executat de armata şi autorităţile sovietice a fost:

a) Ocuparea armată dintr-odată a întregului teritoriu basarabean şi bucovinean în cel mai scurt timp şi cu toate mijloacele avute la dispoziţie. În acest scop, unităţile sovietice s-au infiltrat mult în spatele trupelor române, care se retrăgeu conform planului prestabilit, ocupând diferite localităţi şi noduri importante şi vitale de comunicaţie, fie prin înaintarea rapidă a unităţilor motomecanizate, fie prin debarcarea de paraşutişti, fapt ce a împiedicat şi desorganizat măsurile luate de autorităţile române pentru evacuare, blocând reţeaua de comunicaţie şi ocupând punctele principale locale de legături şi transmisiuni, făcând astfel imposibilă efectuarea evacuării diferitelor depozite de armament şi materiale ale Armatei. În acelaş timp, aviaţia sovietică evolua pe deasupra trupelor române în retragere, producând o mare panică.

b) Instigarea şi înarmarea elementelor ostile şi tulburente locale prin agenţi comunişti infiltraţi pe tot teritoriul cedat odată cu înaintarea unităţilor motomecanizate şi debarcarea paraşutiştilor. aceştia au format bande de terorişti, dedându-se la acte de sabotare şi teroare, împiedicând evacuările, executând aresări şi sechestrând şefi de autorităţi, insultând şi molestând ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, degradând reţeaua de comunicaţii şi transmisiuni şi dezarmând autorităţile române locale pentru menţinerea ordinei. Toate aceste acte erau executate cu sprijinul şi încurajarea trupelor sovietice infiltrate.

c) Dezarmarea unităţilor române izolate de către trupele sovietice regulate

Dat fiind că, unităţile motomecanizate şi paraşutiştii sovietici s-au infiltrat în spatele trupelor române şi au ocupat diferite localităţi şi noduri vitale de comunicaţie, blocând gările şi oprind plecarea trenurilor, transporturile nu au putut fi dirijate la timp conform planurilor de evacuare.

Profitând de această situaţie critică, trupele sovietice motomecanizate sub comandă au înconjurat formaţiunile mici române şi sub ameninţarea mitralierelor de pe tancuri şi autoblindate, le-au dezarmat, le-au luat mijloacele de transport, au arestat şi degradat ofiţerii şi subofiţerii, punându-le astfel în imposibilitate de a-şi continua evacuarea.

În continuarea operei de terorizare a acestor unităţi, trupele sovitice au obligat, sub ameninţare, pe ofiţerii şi soldaţii români să strângă armamentul, rezultat din dezarmare şi să-l depoziteze în locurile fixate de ei.

După aceasta, trupa a fost lăsată voia întâmplării, soldaţii basarabeni fiind obligaţi să plece în localităţile de origină cu rechiziţiile (animale, cai şi căruţe), soldaţii din Vechiul Regat lăsaţi fără comandanţi, hrană şi mijloace de transport, iar ofiţerii expuşi – mai întâi – batjocoririi publice, apoi încarceraţi.

d) Desfăşurarea unei intense propagande de denigrare a Armatei şi Autorităţilor române de falsificare a situaţiei politice din România şi de proslăvire a regimului comunist Uniunea Sovietică.

Pentru aceasta, agenţii comunişti, plasaţi dinainte în Basarabia şi Bucovina de Nord, precum şi cei veniţi odată cu primele trupe de infiltraţie, au făcut aprecierei jignitoare şi de ponegrire a Armatei Române şi a Comandamentului său, au criticat vehement şi cu ostilitate activitatea desfăşurată de autorităţile române, căutând să dovedească incapacitatea şi lipsa de gospodărire a conducătorilor şi starea de mizerie a populaţiei în comparaţie cu situaţia din U.R.S.S..

Totodată, agenţii sovietici au afirmat că în România este o mare sărăcie, că a isbucnit revoluţia, că Ungaria şi Bulgaria au declarat război României, ocupând Transilvania şi Dobrogea, şi că trupele germane au ocupat Bucureştii pentru a restabili ordinea.

În acelaşi timp, agenţii au căutat să descrie regimul de libertate şi prosperitate din Uniunea Sovietică, promiţând Basarabenilor şi Bucovinenilor acelaş regim şi bună stare. Toate acestea au avut de scop, pe de o parte să inducă în eroare populaţia, înşelându-i buna credinţa, ascunzând contrasturile dintre viaţa din teritoriile cedate şi cea din U.R.S.S., şi pe de altă parte să provoace un spirit de ostilitate faţă de România. Scopul principal – însă – era să determine pe cei cari voiau să se repatrieze de a renunţa la această idee.

B. Comportarea sovietelor după retragerea Armatei şi Autorităţilor Române

Comportarea faţă de ofiţerii arestaţi

În general, arestările ofiţerilor români s-au făcut numai pentru şicanarea, molestarea şi batjocorirea lor, fără motive juridice întemeiate. Acest lucru se constată din declaraţiile ofiţerilor repatriaţi, în care sunt expuse – în general – următoarele motive invocate de organele sovietice cu ocazia arestării lor:

a) Primul motiv şi cel mai grav pentru organele sovietice, invocat împotriva celor arestaţi, este faptul că erau ofiţeri români şi educaţi deci – împotriva U.R.S.S. şi regimului de acolo.

b) Al doilea motiv, tot atât de grav, este faptul că au făcut educaţia soldaţilor de sub comandă în spirit anti-comunist şi anti-sovietic.

c) Al treilea motiv este faptul că ofiţerii români au tolerat maltraterea soldaţilor basarabeni de sub comandă.

d) Al patrulea motiv este că au executat ordinele guvernului român de a face lucrări şi de a se pregăti pentru un eventual războiu împotriva U.R.S.S..

e) Al cincilea motiv, este faptul că ofiţerii români au făcut propagandă anti-sovietică printre soldaţi şi populaţia civilă.

f) Al şaselea motiv constă în faptul că ofiţerii români au făcut şi ordonat rechiziţii dela populaţia basarabeană şi bucovineană.

g) În şfârşit, al şaptelea motiv este bănuiala că au făcut spionaj în favoarea României.

Interogatoriile şi cercetările ofiţerilor se făceau sub continui ameninţări (împuşcare, deportare în Siberia), insulte, ofense şi înjurături. Unii ofiţeri în stare de arest au fost chiar şi loviţi. În general, toţi ofiţerii erau forţaţi – sub ameninţări – să semneze declaraţii, al căror conţinut – ticluit de organele anchetatoare – nu era cunoscut, deoarece declaraţiile erau redactate în limba rusă şi nu aveau interpret oficial recunoscut de ambele părţi.

Deasemenea, erau obligaţi – sub ameninţări şi insulte – să recunoască depoziţiile false făcute de indivizi puşi de către organele anchetatoare. Ofiţerilor li se propuneau – sub ameninţări – presiuni şi maltratări morale – să dea informaţiuni asupra organizării şi dotării Comandamentului Armatei române. Au fost obligaţi să declare domiciliile lor şi rudelor din România.

Totodată, majoritatea ofiţerilor au fost obligaţi să dea declaraţie – pe cuvânt de onoare – că vor servi Statul Sovietic, dând informaţiuni asupra intenţiunilor probabile ale Germaniei faţă de U.R.S.S. şi că nu vor spune nimănui tratamentulo la care au fost supuşi în timpul arestării şi anchetării. Deasemenea, unor ofiţeri români li s-a propus să rămână în serviciul Armatei sovietice cu aceleaăi grade, sau altele mai superioare.

Tratamentul în timpul reţinerii

Toţi ofiţerii au fost încarceraţi la un loc cu criminalii şiinfractorii de rând, fiind puşi să spele podelele, să care hârdaiele cu materii fecale şi să cureţe closetele cu mâinile. Erau cazaţi câte 16-18 persoane în celule de 4,50 x 1,80 x 4 metri care în mod normal nu puteau adăposti decât trei delicvenţi. Dormeau pe pardoseală de ciment, fără nici un fel de cazarmament, din care cauză ofiţerii erau nevoiţi săîşi aştearnă hainele pe jos.

Hrana era mai mult decât insuportabilă, şi preparată în condiţiuni infecte, constând în general dintrîo apă fiartă, murdară, în cele mai multe cazuri fără zahăr, căreia i se zicea ceai, circa 400 grame pâine neagră şi rău preparată pe zi, supe de arpacaş sau hrişcă, fără grăsimi, şi uneori ciorbă de varză şi sfeclă furajeră, sau supă de macaroane. Seara, hrana consta din acelaş ceai sau apa dela macaroane.

Masa se servea la ore nepotrivite, uneori ceaiul la ora 12, prânzul pe la ora 16 sau 18, iar masa de seară pe la ora 23-24, sau la mic interval după masa de prânz. Vesela consta exclusiv dintr-o strachină de lut şi o lingură de lemn, în care se servea atât masa cât şi ceaiul şi apa.

Ofiţerii nu erau scoşi din celule decât pentru cercetări – numai noaptea – şi la closet de două ori pe zi – la ora 4 şi 18, restul timpului fiind petrecut în aceste celule suprapopulate, cu miros pestilenţial, pline de ploşniţe şi paraziţi şi într-o temperatură aproape insuportabilă, unde mai erau nevoiţi să-şi facă nevoile şi în hârdău.

Ofiţerilor nu li s-a permis să aibă sau să-şi procure rufărie, săpun şi cele mai elementare lucruri şi materiale pentru higiena corporală. Baia se făcea odată la 20 de zile, într-un timp foarte limitat, cu care ocazie îşi spălau şi cămaşa de pe ei. Deasemenea nu li se permitea să aibă obiecte de bărbierit, fiind tunşi şi bărbieriţi cu maşina de tuns.

Din cauza promiscuităţii, în care se aflau, la un loc cu indivizi de pe cea din urmă treaptă a societăţii, şi din cauza lipsei de îngrijire higienică, toţi s-au umplut de paraziţi, unii îmbolnăvindu-se fie că dormeau pe jos, fie din cauza hranei şi necurăţeniei. Asistenţa medicală era inexistentă, lipsind atât medici cât şi medicamente strict necesare. Vizita medicală era făcută – odată la 3-4 zile – de câte două surori de caritate, absolut nepregătite, iar medicamentele administrate constând din sare amară, chinină şi tinctură de iod. Cercetările aveau loc numai noaptea, la diferite ore, cu scopul de a deranja pe cei din celulă, adăugându-se un supliciu în plus la cele existente.

Paznicii închisorii şi sentinelele aveau o comportare faţă de ofiţeri mai jignitoare decât faţă de criminalii şi infractorii de rând, înjurându-i, molestându-i, îmbrâncindu-i, ofensându-i şi forţându-i să spele podelele, să cureţe closetele cu mâinile şi să care hârdaiele cu murdării. Cererile ofiţerilor în legătură cu procurarea de obiecte de higienă, rufărie şi alimente erau nesocotite şi luate în derâdere. În timpul arestării, ofiţerilor şi subofiţerilor li s-au luat toate obiectele de preţ şi bagajele, fără a li se da vreo dovadă. Multe din aceste lucruri au fost restituite la repatriere, însă toate erau devalizate de către soldaţii sovietici. Ofiţerii – la eliberare – au fost însă obligaţi să semneze declaraţii că au primt toate lucrurile. Ofiţerii combatanţi, basarabeni şi bucovineni, au fost opriţi – fără excepţie – în închisori şi trimişi în judecată.

Prin toate cele arătate mai sus, se urmărea demoralizarea şi maltratarea morală a ofiţerilor pentru a-i forţa să recunoscă învinuirile făcute de anchetatori, de a da informaţiunile cerute şi de a primi propunerile de a face servicii Statului sovietic.

C. Atitudinea faţă de populaţia civilă

Faţă de populaţia civilă, atitudinea autorităţilor sovietice, în special N.K.V.D., era mai mult decât intolerantă.

Foştii funcţionari erau arestaţi şi supuşi aceluiaşi tratament ca şi ofiţerii. Averile lor au fost confiscate şi lăsaţi pe drumuri fără nici un mijloc de traiu.

Intelectualii români erau deasemenea arestaţi şi duşi în interiorul U.R.S.S., mulţi fiind executaţi sub învinuirea şi bănuiala de a fi fost ostili regimului sovietic. Toate acestea de mai sus, numai în urma denunţurilor făcute şi a informaţiunilor culese anterior de către agenţii sovietici trecuţi clandestin pe teritoriu român.

Ţăranii au fost obligaţi să predea totul organelor sovietice şi în caz de refuz, s-a răspuns cu arestarea, executarea sau deportarea în interiorul U.R.S.S..

Persoanele care doreau să se repatrieze au fost şicanate, purtate din loc în loc, în scopul de a renunţa la această idee, bunurile lor mobile şi imobile confiscate şi obligaţi să semneze declaraţii că după sosirea în România vor activa în favoarea Serviciului de Spionaj sovietic, părinţii lor fiind opriţi ca ostateci. Mutora li se propunea să rămână pe loc, promiţându-li-se funcţii înalte în administraţia sovietică.

Foştii parlamentari români – în special cei care făcuseră parte din Sfatul Ţării şi Frontul Renaşterii Naţionale – au fost arestaţi şi trimişi în judecată sub învinuirea de trădare şi pactizare cu autorităţile române. Deasemenea foştii ofiţeri şi subofiţeri din armata albă au fost până la unul executaţi fără nici un fel de judecată.

Mulţi foşti funcţionari români, cari nu au fost arestaţi în primele zile după desăvârşirea ocupaţiei, au fost obligaţi să contuinue serviciul, iar cei care au refuzat, au fost arestaţi şi trimişi în judecată sub învinuirea de sabotaj.

Bisericile au fost închise, preoţii batjocoriţi, unii arestaţi şi obligaţi să presteze alte servicii decât cel religios. Numai datorită intervenţiei populaţiei, bisericile au fost redeschise, însă cei cari le frecventau erau suspectaţi. Unele biserici au fost – însă – transformate în cantine sau sedii de Înalte Comandamente Militare.

La repatriere, autorităţile sovietice au oprit atât ofiţerilor cât şi populaţiei civile banii şi obiectele de preţ, lăsându-li-se numai câte 1.000-2.000 lei, pentru restul dându-li-se câte o dovadă, în care se arăta că sumele oprite constituiau o contrabandă de valută.

Comiţând aceste acte reprobabile, autorităţile sovietice urmăreau trei scopuri bine distincte:

a) În primul rând se căuta determinarea populaţiei civile de a renunţa la ideea de repatriere, pentrucă acest lucru ar fi aruncat o lumină urâtă asupra regimului sovietic.

b) În al doilea rând, prin teroarea deslănţuită de organele Gugobez, se urmărea ca cei repatriaţi să acţioneze în favoarea Serviciului de Spionaj sovietic, acesta interesându-se de situaţia Armatei române şi de planurile probabile ale Germaniei faţă de U.R.S.S..

c) În al treilea rând, autorităţile sovietice căutau să determine populaţia civilă de a se transforma în agenţi de propagandă comunistă în vederea întăririi cât mai urgente a regimului comunist în teritoriile cedate.

Adevărul despre prizonierii români din Uniunea Sovietică

 

Începem să aflăm adevărul despre cele întâmplate cu prizonierii români din Uniunea Sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Laurenţiu Constantiniu, Ilie Schipor, Vitalie Văratec, Vladimir Ivanovici Korotaev şi Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov au editat volumul de documente „Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956”, Monitorul Oficial 2013. Cartea a fost lansată de Ministerul Afacerilor Externe (detalii aici) şi nu pot să vă spun unde se găseşte de cumpărat. Am ales câteva detalii din acest volum.

Arhivele sovietice ne spun că au fost înregistraţi pe tot parcursul războiului 187.367 prizonieri români dintre care 132.755 au fost eliberaţi, iar 54.602 au decedat (o rată a mortalităţii de 29,1%). Aceleaşi arhive, în documente diferite, susţin că între anii 1941-1945 trupele sovietice au capturat 236.420 militari români. Diferenţa de 49.053 persoane poate fi explicată prin sistemul defectuos de înregistrare a prizonierilor practicat de sovietici, dar şi prin faptul că prizonierii erau înregistraţi abia la sosirea lor în lagăre – iar mulţi din ei mureau pe drum. Pe de altă parte, arhivele militare româneşti au înregistrat cifra de 367.976 militari dispăruţi (alături de 92.620 morţi şi 333.966 răniţi). De exemplu, în lagărul 165 de la Taliţî regiunea Ivanovo au fost trimişi între 23 decembrie 1942 şi 20 ianuarie 1943 un număr de 8.759 militari români, dintre care 2.259 au murit pe drum.

Cât despre condiţiile de viaţă din lagărele de prizonieri să-i dăm cuvântul soldatului sovietic Fiodor Ilici Socikov din corpul de pază al lagărului nr. 93 de la Tiumen:

Am observat că prizonierul de război Eftilei Cauneac a strâns ceva iarbă crescută pe marginea plutei şi a început s-o mănânce. L-am avertizat cu voce tare de pe mal să nu mănânce iarbă, dar el a continuat în pofida interdicţiei mele categorice. I-am ordonat să revină pe mal şi, în momentul când a ajuns la mal am observat că din gură îi curgeau spume, era cuprins de o moleşeală totală, iar apoi au început convulsiile. În această stare a fost trimis la serviciul sanitar pentru a i se acorda asistenţă medicală.

Între 18 septembrie şi 21 octombrie 1943 un număr de 13 prizonieri români din lagărul 93 de la Tiumen au consumat plante sălbatice, 8 dintre ei au murit intoxicaţi, 5 au fost salvaţi. Bineînţeles că de foame au mâncat cicuta virosa (o muşcătură din rădăcina acestei plante ucide un om într-o oră) nu doar ca să le facă în ciudă gardienilor sovietici.

Eliberarea Basarabiei și campania din URSS

Pe 22 iunie 1941, unități ale armatelor germană și română au început campania din est împotriva Uniunii Sovietice, prima operațiune numindu-se "Operațiunea München ", de recucerire a Basarabiei și Bucovinei. Armata română a început lupta împotriva forțelor sovietice în dimineața zilei de 22 iunie 1941 pe un front cuprins între munții Bucovinei și Marea Neagră. La 5 iulie 1941 intră în Cernăuți primele trupe române. La 10 iulie orașul Soroca este eliberat de către Divizia blindată română care apoi se îndreaptă către localitatea Bălți pe care o eliberează la 12 iulie. Localitatea Orhei este eliberată în data de 15 iulie de către unități din Divizia 5 infanterie română. Pe 16 iulie, ca urmare a acțiunilor întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german, este eliberat orașul Chișinău. A doua zi, pe 17 iulie, Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite că odată cu victoria pentru cucerirea masivului Cornești, “cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” și că Hotinul, Soroca, Orheiul și Chișinăul au fost eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunărea și eliberează localitățile  Ismai, Chilia Nouă, Vâlcov și continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale a Basarabiei^.
La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru și Bug. Dacă până la eliberarea teritoriilor românești, Antonescu a avut sprijin total din partea societății românești,în momentul în care s-a înfăptuit acest lucru, a apărut întrebarea dacă să se meargă doar “până la Nistru sau până la victoria finală”. Unul dintre cei care susțineau că armata română ar trebui să se oprească la Nistru era Iuliu Maniu, argumentând că mai departe nu este războiul românilor și că atenția ar trebui îndreptată către Ardeal. Tot cu gândul la Ardeal a hotărât și Antonescu să treacă Nistrul cu speranța că Hitler va face dreptate românilor în problema Ardealului . Astfel că la scrisoarea trimisă de Hitler în 27 iulie, răspunde afirmativ la 31 iulie, arătându-și totodată și încrederea în “justiția pe care Führer cancelar Adolf Hitler o va face poporului român și drepturilor statornice seculare, misiunii sale din Carpați, de la Dunăre și de la Marea Neagră”^.

 Oridnul lui Ion Antonescu către armata română de a trece Prutul și a elibera Basarabia de sub ocupația rusă, 22 iunie 1941


La 22 august 1941, Ion Antonescu este ridicat prin decret regal la gradul de mareșal al României (auto-promovare) și decorat (auto-decorat) cu Ordinul militar “ Mihai Viteazul” clasa II-a și I-a. Răspunzând la 12 septembrie la o scrisoare a unor refugiați români din Ardeal, Ion Antonescu spune: “Nicio brazdă românească nu se uită. Nicio umilire nu rămâne nerăzbunată. Jertfele pentru Odessa nu sunt numai pentru granița răsăriteană, ci pentru împlinirea tuturor drepturilor și năzuițelor neamului”^.
În continuare, trupele române au primit ordin sa înainteze în interiorul U.R.S.S- ului pe direcții diferite. Astfel, Armata a 4-a a participat la Bătălia de la Odessa, unde a dus lupte sângeroase între 6 august și 16 octombrie 1941, însemnând pentru unitățile acestei armate 17.792 morți, 63.345 răniți, 11.471 dispăruți, în total 92.608 oameni.
În anii 1941 și 1942, unitățile române, operând sub comandament general german, au luat parte la bătăliile din Crimeea, Caucaz, la Cotul Donului și Stalingrad. La pierderile generale de 130.000 militari morți, răniți și dispăruți în anul 1941, s-au adăugat marile pierderi ale Armatei a 3-a la cotul Donului și ale Armatei a 4-a în Stepa Calmucă, la sfârșitul anului 1942 și începutul anului 1943, ridicâdu-se la 182.441 militari (16.566 morți, 67.182 răniți, 98.692 dispăruți), fapt care a redus considerabil capacitatea combativă a armatei române.
După aceste înfrângeri, în februarie 1943, armatele 3 și 4 au fost trimise în țară pentru refacere. În prima jumătate a anului 1943, pe frontul de Est mai rămăsesera 7 divizii românești, care au acționat în capul de pod din Kuban, de unde s-au retras în Crimeea, înfrânte în toamna anului 1943. În timpul luptelor din Caucaz și a celor din capul de pod din Kuban, unitățile române au pierdut 39.074 de militari.

              Trupe românești și germane trec Prutul pentru eliberarea Basarabiei

 În anul 1944, principalele acțiuni la care armata română a participat au fost mai restrânse: 7 divizii de infanterie, cavalerie și vânători de munte în Crimeea, în cadrul Armatei a 17-a germană. În urma ofensivei armatei sovietice din primavara anului 1944, din totalul de 65.000 de militari români aflați în Crimeea, la 1 aprilie 1944 au fost evacuați 35.857 (54,61%). Cu unitățile refăcute, cele două armate române, a 3-a si a 4-a, au luat parte în continuare la luptele care s-au dus, inclusiv pe teritoriul României, până la 23 august 1944, în cadrul Grupului de armate german sub denumirea „Ucraina de Sud”.

În anii regimului lui Antonescu,România a alimentat economia de război a Germaniei cu petrol, cereale, precum și produse industriale.
România a devenit o țintă a bombardamentului aliat, mai ales pe 1 august 1943, când au fost atacate câmpurile petroliere și rafinăriile de la Ploiești (Operațiunea Tidal Wave).
Deși și România și Ungaria erau aliate ale Germaniei, regimul Antonescu și-a continuat ostilitatea diplomatică față de Ungaria din cauza problemei Transilvaniei.

                            Fomație de luptă formată din avioane românești IAR 80